Despre Noi

 

De ce Pro Valore International?



Pentru că noi am înțeles că omul este singurul care poate aduce plus valoare unei organizații. Pentru a excela în orice domeniu, am înțeles că cel mai important este să te cunoști pe tine însuți, să-ți conștientizezi valorile, abilitățile, competențele și să le dezvolți în orice stadiu al carierei te-ai afla.

 

ECHIPA

 
BEATRICE BARBU
PARTNER & SENIOR HR CONSULTANT
Dintotdeauna mi-a plăcut psihologia. A fost vocația mea, vocație pe care am dezvoltat-o într-o carieră. Profesând și pe partea de dezvoltare personală ca Psiholog și pe partea de dezvoltare profesională ca Specialist Resurse Umane, am ințeles că omul este singurul care poate aduce plus valoare unei organizații. Pentru a excela în orice domeniu, am ințeles ca cel mai important este sa te cunoști pe tine insuți, să-ți conștientizezi valorile, abilitățile, competențele și să le dezvolți în orice stadiu al carierei te-ai afla.
EDUCAȚIE
  • Absolventă a Liceului Pedagogic ca Educator și Învățător.
  • Licență în Psihologie și Sociologie cu lucrarea “Imaginea de sine, acceptarea de sine, idealul de Eu și Eul ideal la adolescenți”.
  • Master în Managementul Resurselor Umane cu lucrarea “Recrutarea și Selecția – arta sau știință?”.
  • Certificată ca Formator, Consilier Vocațional și Consilier Dezvoltare Personală.
  • Certificată ca Points of You Explorer și Facilitator al jocurilor The Coaching Game și Punctum.
EXPERIENȚĂ
  • 15 ani de executive search & recrutare pentru clienți corporate.
  • 15 ani de outplacement & consiliere în carieră pentru clienți corporate și clienți individuali.
  • 15 ani de evaluare psihologică pentru clienți corporate și clienți individuali.
  • 5 ani de consiliere psihologică pentru clienți individuali.
 
 
OCTAVIA NIEKOOP
COACH & POINTS OF YOU PRACTITIONER
Pasiunea mea pentru coaching vine din introspecție și din dorința de a contribui la dezvoltarea oamenilor. De aici și alegerea programelor de formare în coaching și în metodologia Points of You, programe care m-au ajutat să mă descopăr pe mine însămi pentru a-i putea ajuta pe ceilalți să se descopere. Misiunea mea este să folosesc o abordare personală astfel încât clienții să se simtă inspirați să-și atingă potențialul, iar visul meu este să schimb atitudinea oamenilor prin coaching și gamification pentru a le oferi puterea necesară de a crea mai multă valoare atât pentru ei înșiși, cat și pentru cei din jurul lor.
EDUCAȚIE
  • Certificată ca Executive Coach de Școala de Coaching Pleiade.
  • Certificată ca Points of You Practitioner și Facilitator al jocurilor The Coaching Game, Punctum și Faces.
  • Certificată ca și Consilier Vocational de ANC.
  • Certificată în Managementul Strategic al Resurselor Umane de EXEC-EDU.